Terapii Alternative

Healing by Shakti

„Rana este locul prin care Lumina intra in tine”,

 spunea Rumi.

Orice suferinta, fie ea fizica sau sufleteasca, ne invata ceva despre noi. De aceea, spre deosebire de medicina alopata, care trateaza doar corpul fizic, punand accent pe eliminarea efectelor neplacute, medicina alternativa pune accentul pe descoperirea cauzelor care au dus la acele afectiuni, abordand omul holistic, ca o unitate trup-minte-spirit. Termenul holism vine din greaca veche, unde cuvintul halos inseamna totalitate, intreg. In terapiile complementare, persoana este vazuta ca un tot. Departe de a fi noua, aceasta abordare este mostenita din sisteme medicale foarte vechi, adesea venite din Orient si asociate unor doctrine religioase.

Medicinile alternative pot trata orice?

Intocmai ca medicina alopata, terapiile complementare nu au nici ele raspuns la toate situatiile. Prin viziunea globala asupra sanatatii, ele au in primul rand un scop profilactic dar pot fi folosite complementar in cazul bolilor mai grave, asigurand un confort psihic marit. In cazurile acute, se poate apela doar la terapii complementare.Spre exemplu, aparitia brusca a unor simptome de durere, oboseala intensa, dureri de cap, cistita, gripa etc. Sunt semnele unor tulburari acute si pot fi rezolvate prin intermediul terapiilor complementare.

*Pentru ca nu credem in uniformizare si in rezultate egale pentru toti, tratamentele pot sa aiba rezultate diferite de la om la om. De aceea abordarea noastra este una individualizata, urmarim procesul fiecaruia si recomandam tot ceea ce este mai util in fiecare moment. Nu putem garanta rezolvarea problemelor, dar putem sa garantam de tot ceea ce tine de profesionalismul terapeutilor si a cunoasterii legat de corpul uman si legaturile intre problemele emotionale si somatizarea lor in corp.

gift1-shakti

Lista Terapiilor Alternative

Regaseste sanatatea si starea de echilibru cu ajutorul terapiilor complementare!

 

Terapia Craniosacrala

Terapia craniosacrala este o metoda blanda de evaluare si de imbunatatire a functionarii sistemului fiziologic al corpului, numit sistem craniosacral. Sistemul craniosacral este alcatuit din membranele meningeale, structuri care controleaza presiunea intracraniana si dinamica lichidului cefalorahidian si care imbraca si protejeaza creierul si maduva spinarii. De unde si rolul lor esential in functionarea sistemului nervos central.

* Aceste informatii nu se substituie sub nicio forma parerilor si deciziilor medicilor de specialitate.

Durata 75′         pret 220 Lei
Durata 60′ – pret 170 Lei ( PENTRU COPII)

OSTEOPATIA

Osteopatia este o medicina holistica, neconventionala, care vizeaza refacerea sanatatii prin restabilirea micromobilitatii in zonele afectate. Notiunea fundamentala a osteopatiei este Miscarea Respiratorie Primara (M.R.P.), a carei libera expresie este sinonima cu starea de sanatate. Toate tehnicile osteopatice au drept scop eliberarea si corectarea acesteia. Sistemul nervos: Migrene, cefalee, nevralgii faciale, cervicobrachiale, intercostale, nevralgia Arnold, torticolis, cruralgie, sciatalgie, sciatica, meralgie parestezica. Sistemul respirator si sistemul vizual Sinuzite, ameteli, echilibru instabil, sindromul lui Ménière, astm (amelioreare), bronsite, rinite, acufene, lacrimari, ochi uscat, migrena oftalmica. Sistemul digestiv Aerofagie, meteorisme, dispepsie, hernie hiatala, gastrite si consecintele hiperaciditatii gastrice, tulburari functionale hepato-biliare, colite, constipatie, ptoza viscerala (rinichi, stomac, vezica urinara). Sistemul genito-urinar Dureri si difunctii ginecologice, cistite, sterilitate functionala, ptoza uterina sau a vezicii urinare, tulburari ale apartului sexual si ale functiei sexuale, enurezis, prostatite, urmarirea osteopatica a sarcinii. Sistemul locomotor Dureri ale coloanei vertebrale si dureri de spate, inflamatii, restrictii de mobilitate ale tuturor articulatiilor periferice, disfunctii ocluzale si temporo-mandibulare, tendinite, tenis elbow, entorse, scolioze si atitudini scoliotice, redarea confortului in cazul handicapului locomotor. Sistemul neuro-vegetativ Stari depresive, hipernervozitate, anxietate, stres, tulburari ale somnului, spasmofilie. Sechele post – traumatice si chirurgicale Cicatrici, fracturi, entorse, cazaturi, accidente rutiere. Tehnicile osteopatice urmaresc restabilirea unui echilibru global, fiecare tratament luand in considerare unitatea corpului uman si unicitatea sa. In functie de gravitatea si de vechimea disfunctiilor osteopatice diagnosticate, este nevoie de una sau mai multe sedinte. Nu se lucreaza sistematic in serii de sedinte, la fiecare sedinta refacandu-se diagnosticul specific osteopatic.

* Aceste informatii nu se substituie sub nicio forma parerilor si deciziilor medicilor de specialitate.

Durata 45′-60′ pret 325 Lei
SPECIALIST ROBERT SAVIN

Terapia florala BACH

Energia pura si vindecatoare a plantelor. Un buchet de flori pe care ni-l daruieste natura
Primele remedii florale de tip Bach au fost preparate din roua colectata dimineata si din inflorescentele unor plante din flora spontana, care au fost conservate in alcool. Medicul englez Edward Bach, parintele acestei terapii, era convins ca roua care se asterne dimineata pe flori capteaza, datorita radiatiilor electromagnetice solare, intreaga energie pura si vindecatoare a plantelor. Cele 38 de preparate folosite in cadrul terapiei Bach sunt prescrise de catre terapeut in functie de starile emotionale descrise de pacienti. Emotiile negative ne pot imbolnavi si ne afecteaza viata sociala. De aceea, terapeutul va cauta cea mai buna solutie pentru recastigarea unor emotii pozitive, precum si pentru stimularea unor capacitati intelectuale care sa ne dezvolte inteligenta emotionala.Efectele terapiei florale Bach sunt subtile. Ele apar in timp, in ritmul permis de organism. Fara presiune, fara graba, in armonie cu intregul Univers.

* Aceste informatii nu se substituie sub nicio forma parerilor si deciziilor medicilor de specialitate.

Terapia cu remedii florale Bach nu are contraindicatii, nu are efecte secundare si nu inlocuieste tratamentul cu medicamente alopate.

Durata 30′     pret 60 Lei

Terapia BOWEN 

Spre deosebire de alte tehnici manuale, tehnica Bowen este una dintre cele mai delicate şi mai putin invazive tehnici manuale, constand intr-o serie de proceduri, care se aplica peste muschi, tendoane, nervi sau ligamente. Terapeutul transmite mici impulsuri, prin presiuni usoare, aplicate pe niste puncte bine stabilite, sistemului nervos vegetativ pe diferite locatii specifice, stimuland organismul sa se autovindece. Aceasta tehnica terapeutica revolutionara, are la baza teoria conform careia organsimul nostru dispune de abilitatile necesare rezolvarii oricarei afectiuni si aceste abilitati se declansaza in momentul in care se realizeaza relaxarea totala a corpului. Prin aceasta tehnica nu impunem corpului o comanda din afara, ci transmitem mesajele corecte pentru ca organismul nostru sa “re-formateze” sistemul si sa se intoarca la matricea originala. Bowen nu se centreaza asupra unei probleme de sanatate, ci lucreaza in permanenta asupra corpului ca intreg, a organismului inteles ca tot unitar.

* Aceste informatii nu se substituie sub nicio forma parerilor si deciziilor medicilor de specialitate.

Durata 60′  pret 200 Lei 
Pachet 10 sedinte  pret 1600 Lei

Terapia ACCESS BARS

Access Bars ® – este o metoda de eliberare a blocajelor emotionale, mentale si fizice

Ce este si cum functioneaza ACCESS BARS ®?

Este o metoda dinamica de transformare a constiintei si de eliberare a blocajelor emotionale, mentale si fizice, care te ajuta sa schimbi in bine, tot ceea ce vrei sa schimbi in viata ta, cu usurinta totala. Este o tehnica de eliberare a stresului, prin care obtii o pace profunda, claritate legata de ce esti si ce vrei sa creezi si o mai mare capacitate de a fi prezent in viata ta.

Bars este un proces energetic pentru corp ce contine 32 de puncte (bare de energie) pe cap, care atunci cand sunt atinse usor, incep sa elibereze limitarile legate de diferite aspecte ale vietii tale. Aceste bare reprezinta componenta de stocare electromagnetica a tuturor gandurilor, ideilor, atitudinilor, deciziilor si convingerilor pe care le avem. Dintre acestea putem mentiona punctele de vindecare, de control, de sensibilizare, constientizare, iubire, prosperitate, creativitate, putere, imbatranire, recunostinta, sexualitate, bani, etc. Fiecare gand, idee, atitudine sau decizie, blocheaza rularea energiei si limiteaza capacitatea de a fi generativ in acel aspect al vietii tale.

* Aceste informatii nu se substituie sub nicio forma parerilor si deciziilor medicilor de specialitate.

Durata 60′ pret 200 Lei

Coaching

International Coach Federation (ICF) defineste Coaching-ul ca fiind un parteneriat care accelereaza ritmul de invatare al clientului, performanta si progresul acestuia pe plan personal si profesional.

In societatatile de consum actuale, noi nu avem intotdeauna timpul necesar pentru a ne interoga asupra a ceea ce este cel mai potrivit pentru fiecare dintre noi, pentru a lasa glasul interior sa ne spuna care sunt dorintele noastre cele mai profunde si care ne sunt nevoile. Prin intermediul sedintelor de coaching ne oferim ocazia unei oglindiri a ceea ce suntem, a locului in care ne aflam in viata in acel moment pentru ca sa putem trasa destinatiile cele mai potrivite si implinitoare in care ne propunem sa ajungem.

Acest proces este orientat spre solutie, actiune si viitor, ceea ce duce la o crestere semnificativa a calitatii vietii.

Este ocazia regasirii de sine si e minunat sa observi cum lumea din jurul nostru se schimba in momentul in care noi ne schimbam privirea asupra ei.

A fi tu insuti presupune sa fii constient de tine insuti, de lucrurile pe care le faci si motivele pentru care le faci in acel mod; inseamna sa intelegi cine esti si de ce ai ajuns sa fii astfel; inseamna sa intelegi cine poti deveni si sa mergi pe calea catre potentialul tau cel mai inalt; inseamna sa devii cine esti tu cu adevarat pentru ca in consecinta, sa poti aduce unicitatea ta in aceasta lume, pentru a o face mai bogata.

A fi tu insuti este o cale de regasire a armoniei si echilibrului interior, de acceptare si iubire de sine.

Durata 60′ pret 300 Lei
Pachet 5 sesiuni 1250 lei
Pachet 10 sesiuni 2000 lei
pattern-shakti
La Centrul Shakti te poti programa online.

Fa-ti o programare acum!

Remodeleaza-te in timp ce te relaxezi!

La centrul Shakti, te remodelam cu ajutorul impachetarilor

Garshan, Art Reum,

Udara, Pervoni

sau Kumari

Inscrie-te la newsletter si primesti oferta cu pachetele noastre



Sunt de acord ca datele mele să fie folosite pentru a primi informații comerciale pe email

Începând cu data de 25 Mai 2018, a intrat vigoare Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor). Acordul tău este necesar pentru a putea trimite, prin intermediul newsletterului, informații cu privire la oferte exclusive sau noutăți, respectând dispozițiile legale în vigoare.

BLOG SHAKTI
PARTENERII NOSTRI
Calitate si rasfat cu produse de o calitate superioara.