CALATORII ÎN TIMP DE CARANTINA – RESTAURAREA FIINTEI

CALATORII ÎN TIMP DE CARANTINA – RESTAURAREA FIINTEI

În închisoarea confortabila de acasa descopar din nou ca sunt un suflet întrupat. Descopar forta inimii si puterea mintii mele.
Descopar ca sunt icoana lui Dumnezeu care cu timpul si-a pierdut culorile proaspete ale inocentei. Azi îmi ofer timp sa o restaurez. Sa o mângâi din interior. Sa-i privesc cu ochi noi învelisul, pielea, consistenta trupeasca. Sa o hranesc sufleteste cu imagini binefacatoare : carti, filme, fotografii, amintiri …

Îmi amintesc ca sunt templul Duhului. Ca merit iubire neconditionata. Ca merit atentie, respect si iubire. Cine poate oare sa mi le dea mai bine decât mine ?
Câteodata cer altcuiva sa se ocupe de trupul meu : îmi daruiesc timp de masaj, de îngrijire a pielii, de curatare si reparare a sufletului …

Azi am priceput ca atunci când însotesc oamenii în pelerinajul spre ei însisi ar trebui sa iau în considerare câteva elemente :

  • –  stiind ca Icoana este o fereastra spre vesnicie, atunci când ating oamenii, cu cuvântulsau cu gestul, le ating în acelasi timp învelisul spiritual ;
  • –  contribui la ridicarea lor din clipa trecatoare si îi ajut sa atinga alte dimensiuni ;
  • –  imaginea omului despre sine descoperita cu ajutorul meu merita blândete si respectpentru ca este învelisul fragil, mereu în constructie al sufletului. Iar sufletul este partea

    noastra nemuritoare ;

  • –  eu sunt doar un fragment din schela menita sa sustina catedrala în restaurare. O vâslaprin care ambarcatiunea fragila îsi mentine echilibrul pe marea furtunoasa a vietii.

    De unde vine energia pe care o daruiesc ? Din credinta ca prin mine Viata, Universul, Dumnezeu continua sa-si finiseze Creatia. De unde imensa raspundere si nevoia de smerenie, compasiune si permanenta vigilenta spre mine si spre ceilalti.

De Tatiana Benchea, om drag si prieten